Descoperiri sistematice sau întâmplătoare, demonstrează cu prisosinţă dăinuirea elementelor fundamentale ale poporului român de-a lungul mileniilor pe aceste meleaguri. Alături de peisajele montane de o rară frumuseţe, comuna Brazii deţine un fond turistic antropic de mare valoare. Astfel, se pot aminti biserica de lemn "Sfântul Mucenic Dimitrie" de la Buceava Şoimuş, monument istoric şi de arhitectură din secolul al XVIII-lea şi biserica de lemn "Sfântul Mucenic Gheorghe" de la Mădrigeşti.
Urme ale unor îndepărtate civilizaţii din paleolitic, descoperite în apropiere de Gurahonţ, la mică distanţă de Brazii, atestă existenţa unor aşezări de lungă durată pe aceste meleaguri: vetre de foc, unelte, resturi de la prelucrare, schelete din paleoliticul mijlociu şi târziu, dar şi din neolitic (uneltele de la Buceava -Şoimuş). Locuire dacică s-a descoperit în localităţile apropiate (Cil, Almaş, Dieci), precum şi mărturii ale convieţuirii daco-romane (Tezaurul de la Gura Văii). Din perioada migraţiilor datează nume de localităţi de origine slavă (Buceava - Şoimuş). În perioada cnezatelor şi voievodatelor (jumătatea sec. X), Menumorut, urmaşul cneazului Glad şi-a extins stăpânirea peste aceste locuri.
Un document din 1390 menţionează existenţa districtelor româneşti Araneag, Cladova, Halmagiu, Vârfurile, Capâlna. Teritoriul de la nordul munţilor Zarandului până la poalele Munţilor Codru Moma constituia Districtul Căpâlnei, cetatea de centru fiind amplasată probabil undeva între Iacobini - Mădrigeşti - Bonţeşti. În jurul vechilor cetăţi româneşti s-au creat în sec. XV-XVI, Comitatele organizate pe domenii, Brazii aparţinând de Dezna. În urma primelor pustiiri turceşti, la Conscripţia din 1558 sunt atestate 47 de mici nuclee familiale risipite prin crânguri (dintre care amintim Mădrigeşti). Specific acestei perioade este fenomenul de "roire", adică deplasarea satelor spre altitudini şi înmulţirea lor.
O altă perioadă care a marcat evoluţia localităţilor din această zonă a fost cea din sec. XVIII, când prin comasarea crângurilor s-a schimbat complet configuraţia spaţială a satelor (ex. Satu-rău, azi Brazii, 1810), aceasta fiind ultima mare transformare suferită de satele din comuna noastră (din punct de vedere urbanistic), păstrând forma iniţială de crânguri doar Buceava -Şoimuş, celelalte (Brazii, Iacobini, Secaş, Madrigeşti) sunt rezultatul acţiunii de comasare. Presupunem că, asemeni locuitorilor din zonele învecinate, sistemele constructive erau cele tradiţionale, folosindu-se materialele pe care natura le oferea din belşug (pietre pentru fundaţii, lemnul pentru structură, respectiv paie şi/sau şindrilă pentru acoperiş. Structura spaţială a localităţilor a rămas neschimbată şi după 1990.
Aceeaşi criză profundă care a afectat întreaga societate românească şi-a pus amprenta şi pe această zonă, resursele limitate de existenţă, distanţa mare de Arad, absenţa existentei unei legături feroviare (şi rutiere) directe, au dus la depopularea satelor, fenomen care continuă până la distrugerea vetrelor vechi ale satului românesc, atâta vreme cât nu se va interveni în sensul îmbunătăţirii calităţii vieţii.